Un pasionat de mașini sport și-a cumpărat o mașină de pe Facebook Market, însă a avut un șoc când a primit autoturismul și a observat că nu semăna deloc cu ceea ce comandase. Imaginile au devenit virale pe TikTok.
Bărbatului nu i-a venit să creadă când a primit acasă automobilul, un Nissan 240SX, negru. Pe internet, starea mașinii părea a fi una rezonabilă, cu roți și cauciucuri care, aparent, nu prezentau semne de uzură.
Astfel, fără să cerceteze prea mult, bărbatul s-a lăsat convins de ceea ce a văzut în imagini și a cumpărat autoturismul, însă când i-a fost livrat acasă, noul proprietar a fost complet șocat de ceea ce a descoperit.
În videoclipul postat pe TikTok se vede cum bărbatul desface cu o bormașină mai multe șuruburi aflate pe mașină, descoperind că, de fapt, adevărata stare a autoturismului era mascată de niște panouri din plastic.
În realitate, în spatele panourilor montate pe mașină se afla caroseria ruginită, zgâriată și peticită a autoturismului.
Deși nu mai este produs în prezent, autoturismul achiziționat de bărbat este popular pentru performanțele obținute în cadrul competițiilor de drift, ceea ce explică starea modelului vândut pe internet, potrivit The Sun.